Sunt recunoscătoare ...

Încerc să-mi însuşesc fiecare critică primită, implicit îmi recunosc aciditatea din postarea anterioară(mă alătur bipezilor şi, asemeni lor, nu m-am născut perfectă ci perfectibilă).Mărturisesc o strădanie conştientă spre toleranţă şi atenţie selectivă îndreptată spre fâşiile pozitive ale semenilor mei.
Sunt recunoscătoare pentru ceea ce întâlnesc în fiecare zi!

O UNICĂ viaţă ne-a fost dăruită, din prea multă dragoste ... De DUMNEZEU!

     Am convingerea că sunt prea puţini cei interesaţi de ceea ce li se întâmplă semenilor; implicit, e o certitudine pasivitatea de care dau oamenii dovadă în raport cu propria persoană. Simt însă nevoia să aşez sub taste un strigăt disperat de indignare şi dispreţ. E prea complexă şi nu îşi are sensul istorisirea întregii „şarade” dar poate merită reflecţia asupra unei singure frânturi.

    Ni s-a dăruit dragoste maternă încă de la naştere. Am fost trimişi pe această lume pentru a reflecta asupra scopului nostru aici… şi nu numai. Păşim zi de zi printre alţii ca noi. Îi vedem, simţim şi respirăm alături de ei, existăm şi datorită lor. Sunt asemeni nouă, fiinţe afective dornice de a atinge scopul suprem al existenţei, conştiente de premisele implicite concluziei finale dezirabile. Şi cu toate acestea, unii dintre noi, se împiedică, se agaţă din necugetare şi cu mândrie isterică de mizeriile judiciare ce le-ar putea facilita cârpirea unei false imagini din faşă perimată. Însă e mult noroi în jurul lor; mizerie şi putreziciuni; ură şi defăimare; scârbă şi greaţă. Se avântă cu toată puterea în mijlocul mocirlei; tipă, urlă, se prind cu disperare de cei din jur. Îşi vând şi ultima fărâmă de suflet pentru a putea izbândi. Doar că în toată amplitudinea acţiunilor întreprinse uită un mic dar vital detaliu: un om cu un vis nu poate fi distrus NICIODATĂ! Sâc!

La mulţi ani, ROMÂNIA!

La mulţi ani,   ROMÂNIA!!!!!!

A judeca pe cel de lângă tine

           Una dintre cele mai dăunătoare „abilităţi” specific bipedului contemporan(şi mie) este de a-i judeca pe cei din jur. Un gest, o atitudine, o idee sau un gând puţin diferit de cel personal duc la judecată. Creştem şi ne educăm prin comparaţie. Competitivitatea, mediul eterogen, adaptarea continuă, ne perfecţionează mecanismele mentale ajutându-ne să ne delectăm şi cu a judeca un altul.

         Mă întreb ce ne-ar trebui să ajungem conştienţi de efectele malefice ale acestei mici plăceri ? Pe lângă deserviciul spiritual pe care ni-l facem, cu bună ştiinţă sau nevoit, trebuie amintit şi cel psihologic. E clar şi de atâtea ori demonstrat că a-l judeca pe cel de lângă noi ne încarcă energetic negativ. Trezirea egoismului, a invidiei sau a unei trăiri de măreţie personală nu sunt în niciun fel afecte pozitive.

      Ca orice automatism format sau dobândit involuntar şi acţiunea de a ne judeca semenii poate fi strămutată. Benjamin Franklin scăpase de această slăbiciune printr-un exerciţiu de perfecţionare a propriei persoane: şi-a impus a vedea doar trăsăturile pozitive ale fiinţelor din jurul său şi a scoate în evidenţă doar aspectele pozitive ale acestora. O astfel de atitudine faţă de ceilalţi a dus la o îmbunătăţire simţitoare a relaţiilor interpersonale precum şi la creşterea prestigiului său de diplomat.

          La o simplă privire destinată costurilor implicate de trecerea de la o slăbiciune la o deprindere constructivă, se poate observa banalitatea investiţiei şi enormul câştig dobândit. Alegerea e la îndemâna fiecăruia!

Cu cât învăţăm să apreciem mai mult diferenţele şi unicitatea altora, cu atât ne vom apropia mai mult de a ne însuşi veneraţia pentru viaţă. (Hal Urban)

Bărbaţii trăiesc cu iluzia că ei au inventat mersul pe jos şi nu numai…

Începusem a spera cu ceva vreme în urmă, că odată cu trecerea timpului şi cu îmbogăţirea materialului genetic re-transmis din generaţie în generaţie, masculii vor reuşi a se adapta la cerinţele impuse de con-vieţuirea cu noi, frumoasele isteţe blonde.


Se ştie că în vremuri (de mult!) apuse, accesul femeilor la cultură, educaţie, viaţă socială şi economică era clar şi cu stricteţe limitat. Cu toate eforturile de a menţine societatea patriarhală, bărbaţii au fost nevoiţi a ceda teren, lăsând o portiţă de intrare şi pentru a lor consoarte în viaţa publică. Până aici aproape nicio problema; au înghiţit mai mult s-au mai puţin ideea, au digerat-o şi nu prea, însă NOI, dând din coate(şi adaptându-ne inteligent), am re-cuperat teren ajungând pe poziţii socio-profesionale similare. Ajunse aici, s-au iscat valuri iar confortul superiorităţii profesionale, mândria puterii personale, orgoliul masculin netezit la extrem şi unicitatea puterii au fost seismic gâdilate. Le face o deosebită plăcere a privi, se simt măguliţi de atenţia primită, zâmbesc pentru că ne au în preajmă, însă nu vor a înţelege că şi noi avem capacitatea de a face ceea ce fac ei şi în plus de asta, dăm naştere şi unor copii!

gabriela_isteata@yahoo.com

Dat fiind faptul că sunt isteaţă, blondă şi mă simt extraordinar de bine cu mine, mi-am schimbat mailul. Vă mulţumesc pt non-reticenţa la schimbare şi vă rog fără prea mult stress pe noua mea căsuţă poştală virtuală:
gabriela_isteata@yahoo.com

PS: e doar pt prieteni!!!!!!

Fiecare azi va avea şi zâmbetele neglijate ieri !

             E atitudine iar atitudinea e parte a propriei personalităţi.

    Trebuie să ne fie bine !
Vrem să simţim confort în compania noastră însă ne pre-ocupăm prea puţin de aceasta. Ne trezim, ne auto-furajăm, muncim, socializăm involuntar, dormim şi o luăm de la capăt zi de zi(cu mici excepţii). Avem pretenţii mari dar depunem un minim sau in-existent efort. Suntem noi şi e suficient(în mintea noastră) pentru ca zimţii rotiţelor cotidiene să armonizeze cu trecerea timpului. Clipele trec, anii se scug şi ne simţim istoviţi şi goi. Oare de ce ? 

Poate e vremea să facem şi noi câte ceva...

          E timpul să zâmbim şi noi mai des, să ne trezim fericiţi că ne-a fost dăruită o nouă zi, să fim mai buni, mai toleranţi, mai receptivi la nevoile semenilor. Un imbold cultural minţii fiecăruia dintre noi, o emoţie pozitivă, o privire caldă, o atingere afectoasă şi rotiţele ar armoniza melodios. 

E timpul pentru recunoştinţă, afecţiune, credinţă şi pozitivism!

pre-luare...

preluat de pe:  http://www.dumitrescudan.ro/

!

… ziua a început   la  orele  5  a. m. pentru mine … Odată cu păşitul afară pe uşă, mi s-a creionat şi ulterior inoculat o strajnică idee: noi suntem de vină. Da! E foarte clar! Noi suntem de vină pentru că vecinu’ are chef să declare un loc public ca fiind locul său de parcare(fără nici un un motiv, doar pt că EL, vecinul, aşa vrea) şi, ca urmare a voluntarei sale posesii, să ne ridice ştergătoarele de la maşină de câte ori al el chef. Tot noi suntem de vină pentru faptul că domnu’ cu Golf de maramureş are dispoziţie de a moţăi, la prima oră în automobilul personal, în plină circulaţie a Clujului. Şi pentru taximetristul ce se opreşte fără a semnaliza în niciun fel acţiunea sa, tot noi suntem vinovaţi. E de înţeles, că vina e tot a noastră şi pentru colega de muncă dusă de valul val şi ajunsă în prag de pensionare fără a avea habar de ceea ce ar fi trebuit să facă o viaţă întreagă, la locul ei de muncă.

Exact: noi tolerăm, încurajăm prin indiferenţă, trăim în societatea lui: las că mere şi aşa. E bine de ştiut: tot noi suntem de vină!

P S: o fi ora 5 mult prea tânără pentru  trezirea mea ?

Împlinirea personală prin întâlnirea creştinismului

Azi am avut plăcerea să iau parte la o conferinţă a unui creştin ortodox: Klaus Kenneth.Născut în Cehoslovacia în 1945, parcurge un drum anevoios spre creştinism.Copilăria zdruncinată, înnegrită de abuzul sexual al unui preot romano-catolic îi trezeşte un sentiment de ură  pentru creştinism. Cunoaşterea vieţii din închisoare, a drogurilor şi a mrejelor muzicii rock, trecerea prin islamism, ocultism, vrăjitorie, hinduism, budism şi yoga au fost alte câteva etape din călătoria sa spre creştinism. Experienţele nenumărate, viaţa uneori la limită, l-au făcut pe Klaus Kenneth un militant al creştinismului.

Revenind la conferinţa de azi, vreau să remarc câteva gânduri deschise şi sincere ce m-au făcut să arunc o privire mai atentă asupra atitudinii mele de creştin. Klaus Kenneth remarca azi că Dumnezeu nu agreează omul călduţ ci preferă atitudinea fierbinte sau rece a creştinului. Alegerea unui drum, stăruinţa şi dăruirea în şi spre acea direcţie, constituie câteva elemente de bază ale reuşitei. De asemenea, conştientizarea problemelor existente la nivelul fiecăruia dintre noi şi o mai pronunţată capacitatea de a concentra  atenţia la rugăciune sunt indispensabile unui practician în creştinism.
Un concept tot azi vehiculat, acela de sinucidere spirituală m-a trimis cu gândul la atitudinea generaţiilor tinere faţă de valorile vehiculate azi de biserica ortodoxă. Prin ceea ce educăm în noi şi în jurul nostru, prin dragostea şi dedicarea faţă de aproapele nostru şi eliminarea egocentrismului specific atâtor alte religii, putem reduce rata sinuciderilor mai sus amintite. Ne trebuie doar dragoste, dorinţă, un dram de curaj şi multă credinţă în Dumnezeu.

P. S.: "Abia când suntem doi putem fi cu adevărat unul"- Klaus Kenneth : uitasem de afirmaţia aceasta; dar mi-a plăcut nespus.

ceva mai mult despre Klaus Kenneth: http://stiri.ortodoxe.org/site-uri-personale/klaus-kenneth-la-cluj-%E2%80%93-video-inedi

Lasă mâncarea să-ţi fie medicament şi medicamentul să-ţi fie mâncarea (Hipocrate)

Noua revoluţie a bunăstării . Paul Zane Pilzer

  

  

Puncte de vedere cu privire la relaţiile dintre noi, oamenii.

         Se întâmplă uneori să preluăm idei sau gânduri ale unora sau altora. Le împărtăşim pentru că poate suntem într-o situaţie similară cu a lor, poate pentru că ne plac sau poate pentru că pur şi simplu le credem a fi reale. Asta s-a întâmplat cu ceea ce am găsit pe blogul lui Adrian Ciubotaru: cred  că e pur şi simplu real.

„A vorbi de rău foștii prieteni, fostele iubite sau iubiți este unul dintre lucrurile cele mai dezagreabile trăsături umane din două motive. În primul rând, presupune lipsa de respect față de o persoană cu care am interacționat într-o anumită perioadă de timp, iar în al doilea rând presupune o lipsă de respect față de persoana prezentă care este martorul unei tirade despre un terț pe care îl cunoaște sau nu.(…). Când cineva vorbește de rău pe cineva, pe lângă faptul că această situație trădează lipsa sa de inteligență de vreme ce s-a lăsat înșelat de cineva pe care acum în desconsideră, ne face să ne gândim că și noi înșine putem fi în postura mai puțin doriță a celui vorbit de rău.”- Părerea lui Adrian Ciubotaru preluată de pe: http://www.adrianciubotaru.ro.

           Un alt element sensibil la nivelul acestor relaţii interpersonale e constituit de discuţiile ce au ca subiect punctele sensibile nerecunoscute personal ale interlocutorului. E foarte greu să accepţi că eşti aşa cum eşti, dacă înainte de a te obişnui tu cu tine, îţi scoate în evidenţă anumite trăsături, printr-o discuţie, unul dintre cei din jurul tău. 

Nicolae Steinhardt spunea: „Omul înghite şi el să-i spui multe de la obraz, dar se cutremură când dai peste ceea ce englezii numesc cadavrul din dulap şi începi a dezvălui ce singur nu îndrăzneşte a-şi mărturisi.”

Se pare a nu fi constructive toate discuţiile cu şi despre el, cel de lângă noi.

   

Dimineata de joi

          Mi-am dat seama că aştept cu interes dimineaţa de joi, contactul meu cu presa românească. E ziua în care, la chioşcurile de ziare, apare un număr nou din Dilema veche, unica publicaţie pe care o achit cu drag. Fără să îmi doresc asta, am ajuns a cunoaşte activitatea jurnalistică şi literară a multora dintre cei ce semnează articolele revistei menţionate anterior. Şi datorită lor, tot fără să vreau, îndrăgesc atitudini, limbaj, deschidere, opinii şi cultură.


           După cum spuneam: e joi, deci e Dilema veche. Nu pot să nu remarc în astă dimineaţă cum şi oamenii dragi mie prin scrierile au ajuns a se încărca negativ datorită unei societăţi româneşti în plină putrefacţie. Nici măcar elanul şi entuziasmul unei tinere juriste cu studii în străinătăţuri dornică de a schimbarea grava situaţie a României, nu reuşeşte a destrăma oboseala, scepticismul şi lehamitea domnului Andrei Pleşu. Învăţământul mediocru românesc, spitalele în faliment, corupţia şi ineficienţa guvernamentală par a fi constate ale articolelor de azi; domnul Vasilescu invocă un raport despre România realizat de Oxford Analytica în care spaţiul public al patriei este caracterizat de o adâncă degradare.” Pute rău. Miroase urât în oraşele patriei. Duhoarea permanentă nu devine doar o obişnuinţă, ci un fel de a fi.”- o altă remarcă încărcată de energie pozitivă românească, de data aceasta a domnului Cătălin Ştefănescu.




        Totuşi…: un final de săptămână superb, vă doresc ! A…să nu uit: vă aştept mâine să fiţi şi voi, ca noi, părtaşi la curăţarea României- Let’s do it, Romania!

Creativitate românească

Dacă vreau balcon, 
 îmi fac balcon !!!! 

Materializarea modernă a vechilor tradiţii: mămăligă modernă!

Aşa cum bunii noştri serveau mămăligă cu lapte aşa şi noi, cei ai lor, păpăm o mămăligă cu lapte...

Timp cu mine...

Azi am avut parte de prea mult timp cu mine. M-am trezit invitându-mă singură la o cafea, delectându-mi curiozitatea cu o introspecţie reţinută şi privind curioasă la reacţiile mele. Nimic tocmai nou şi chiar nimic ieşit din comun: o persoană simplă mişcându-se la limitele impuse de pseudo-valorile contemporane.

Printre încruntări matinale, of-uri cotidiene, mi-am amintit de una  dintre plăcerile personale: vizionarea episoadelor din Sex and the city. Recunosc lipsa de complexitate a serialului, transmiterea unor comportamente nu tocmai de apreciat şi faptul că nu e tocmai sănătoasă atitudinea mea admirativă faţă de serialul amintit. Însă, pe de altă parte, nu pot trece cu vederea forţa de caracter, feminitatea evidentă, voinţa şi valorile unor adevărate femei. Atitudinea relaxată, valorile unei societăţi americane consumiste şi contextele implicite scot în evidenţă carisma feminină a celor patru.

Plecasem, în gândul meu ne-împărtăşit verbal, de la dilema influenţei pe care o poate avea un asemenea serial asupra unei persoane. E ne-firesc să te încarci negativ din lecturile şi vizionările persoanele, e uneori greu să conştientizezi implicaţiile pe care uneori le au şi e şi mai dificil să discerni între ceea ce face şi ceea ce nu face bine sufletului şi minţii. E de admis, însă, că un om cerebral, cu o construcţie afectivă şi cognitivă sănătoasă, se va raporta constructiv, în cele mai multe situaţii, la ceea ce vede, citeşte sau ascultă.

E cert că ne putem forma modele mentale şi din elemente ale unor anti-modele vehiculate contextual. Fiecare pahar are atât o parte plină cât şi una goală, importantă e ceea pe care doreşti să o observi.

Stare de fapt...

Glumiţă:
viermele fiu: tati, tati, tati, viermii ca noi trăiesc în mere? vieţuiesc acolo?
viermele tată: da, dragul meu fiu.
viermele fiu: tati, tati, tati, viermii ca noi trăiesc în căpşune? vieţuiesc acolo?

viermele tată: da, dragul meu fiu.
viermele fiu: tati, tati, tati, viermii ca noi trăiesc în cireşe? vieţuiesc acolo?
viermele tată: da, dragul meu fiu.
viermele fiu: dacă viermii trăiesc în asemenea bunăteţi. noi ce mai vieţuim în rahat?
 
adaptare după Nick

spirit de observaţie... masculin

Multumesc !

Alegere personală: preot sau psiholog ?

Ascultând, la recomandarea unui Prieten, una dintre conferinţele lui Klaus Kenneth mi-am dat seama(sau cel puţin aşa am impresia) de anumite posibile implicaţii ale tratării unuei probleme de ordin personal prin intermediul preotului sau a psihologului.


De multe ori în efemeritatea mea, m-am gândit la opţiunea de a apela la preot sau psiholog, confruntată fiind cu o problemă personală(depresie, sentiment de singuratete, nesiguranţă, dezamăgire, etc. Pasionată de psihologie, aveam multiple argumente în a cere ajutorul unui pshiholog în detrimentul sfaturilor unui duhovnic.

Ascultandu-l pe Klaus Kenneth, mi-am dat seama de importanţa abordării problemelor…sau mai exact de importanţa atitudinilor pe care le avem fata de problemele noastre. Dacă reuşim să ne dăm seama de natura problemei vom conştientiza şi modalitatea de abordare şi de rezolvare a acesteia. Dacă vom accepta drept cauză a problemelor noastre reprezentarea afectivă a acestora, vom realiza care e diferenţa între a consulta un psiholog sau un preot. Dată fiind construcţia profesională a psihologului, el va tinde, în permanenţă, spre a trata raţional afecţiunile diagnosticate. La polul opus, preotul este cel care îşi croieşte drum spre inima crestinului. Sensibil la problemele de natură afectivă ale credinciosului, acesta, încercă să înţeleaga cauza si implicatiile disfunctionalitatilor existente. Printre altele, omul se naşte afectiv iar evoluţia temporală a sa îi oferă şansa de a deveni raţional. Implicit e mai facil şi constructiv să te raportezi la o problemă din punct de vedere afectiv decât să încerci să trezeşti un ipotetic raţional adormit.

Success begets success

Citind unul dintre articolele recomandate de adrianciubotaru.ro a fi citite, am dat peste o teorie a succesului: for to all those who have, more will be given, and they will have an abudance. (from those who have nothing, even what they have will be taken away ) (Mathew Effect).


Apropiindu-mă de atitudinea mea faţă de cei din jurul meu şi gândindu-mă la idéea exprimată anterior, mi-am dat seama(deşi sunt blondă) de valabilitatea teoriei şi în sectorul relaţiilor interpesonale. Atitudinea pozitivă exteriorizată va isca un răspuns pe acelaşi ton, un zâmbet se va împrietenii cu un altul de la inter-locutor, o vorbă sinceră şi caldă se va regăsi lângă o alta. Şi atunci… de ce să nu zâmbeşti de la prima oră a zilei? De ce să dăruieşti răutăţi distructive, convins fiind că acestea iţi vor aduce răspunsuri similare?



Mâine e o nouă zi! O săptămână zâmbăreaţă şi sinceră vă doresc !!!

Efecte ale averselor de..ploaie!

Pe lângă plăcuta răcoare ivită de după generoasele precipitaţii m-am ales şi cu ... micuţe incidente nu tocmai încadrabile în categoria "plăcut".

1. Maşinuţa din imagine, condusă prudent şi grăbit de unul dintre vecinii mei, a trecut uniform accelerat pe lângă mine, ajutându-mă să simt pe propria piele mizeria, noroiul şi tempeatura apei dintr-o impozantă  baltă a cartierului. Nu pot a nu-i mulţumi domnului conducător auto pentru îmbogăţirea bagajului de senzaţii termice înregistrate la nivel cutanat. Şi nu numai!

2.E chiar scara blocului în care m-am mutat recent. Ce e drept....la noi, la ţară, e scuzabil... E doar o amărâtă de scară de bloc dintr-un complex rezidenţial al unei comune limitrofe Clujului. Pot avea pretenţii la mai mult?

Cu direcţie

Libertate...

„D-ta ce faci, cum te-ai organizat?” îl întrebase ministrul întâlnindu-l ultima oară. “Îmi apăr libertățile esențiale, răspunse el zâmbind. Îmi păstrez o parte din timp numai pentru mine singur…” “Nu, îl întrerupse ministrul, te întrebam de altceva: cum te-ai organizat în eventualitatea invaziei, a bombardamentelor masive… Râmâi la Londra?” “La asta încercam şi eu să răspund. Pentru orice eventualitate, mi-am organizat astfel programul încât să-mi păstrez numai pentru mine singur câteva ore pe zi. În acele ore nu am niciun contact cu evenimentele. Nu ascult radio, nu citesc ziarele. Orice s-ar întâmpla, în fragmentul acela de Timp pe care-l smulg din istorie şi-l păstrez numai pentru mine, niciun eveniment nu mă poate ajunge.



„…Încerc să-mi apăr libertățile esențiale. Dacă într-un asemenea ceas România ar fi invadată sau, ferească Dumnezeu, s-ar întâmpla o altă catastrofă, de alt ordin, eu voi afla printre cei din urmă aceste tragedii. Ceasurile acestea anistorice îmi îngăduie să suport, în restul timpului, teroarea istoriei. În cele din urmă teroarea mă ajunge și pe mine; dar am satisfacţie de a fi rămas câteva ceasuri liber; am satisfacția de a nu fi integrat evenimentelor în chip automat, ca un sclav care se mișcă și se odihnește la ordinul stăpânului…”
 
fragmente pre-luate de pe blog-ul lui Adrian Ciubotaru: http://www.adrianciubotaru.ro/

Huh!

A venit şi vremea mea..-M-am decis: nu te mai părăsesc Clujule! Nu te mai părăsesc...cel puţin  o vreme (generoasă sper). După repetate pelegrinări în terţe locaţii româneşti am decis să mă odihnesc pentru o vreme în Cluj. Da, în Cluj!

Să creşteţi mari, copil-uţilor!

Simţim şi uneori nu recunoaştem, ne dorim dar poate că nu avem curajul să o să spunem, suntem (fiecare dintre noi în felul său) copii şi ... ne mascăm adulţi.

Adio..şi n-am cuvinte!

De cele mai multe ori te desparţi melancolic şi cu tristeţe de câte un loc în care ai trăit o parte a vieţii. Spun de obicei pentru că viaţa mi-a arătat  şi excepţii: a venit vremea să îmi iau adio de la habitatul ce m-a găzduit în primul meu an de carieră. Mă uit în urmă şi ... nu văd nimic...sau nu vreau să văd nimic. Cred de fapt că nu am ce vedea. Deşi sunt multe de spus, nu cred că e momentul şi  locul oportun.


... îmi voi aminti cu drag de puţinii oameni ce mi-au dăruit zâmbete. Atât!

tabiet...

TABIET sau, elegant verbal concretizat, performanţă în domeniul obişnuinţei(Vintilă Mihăilescu). Când te gândeşti la tabiet îţi zboară mintea la confort, obicei, regularitate, meticulozitate, relaxare.

     Trecerea timpului m-a făcut să am atitudini diferite faţă a avea sau nu unul, sau mai multe, tabieturi. În vremea studenţiei îmi doream parcă să mi se nască un tabiet; visam la apariţia pe nesimţite şi nu tocmai intenţionat a unui asemenea taifet. Îi admiram cu indivie pe cei ce se perindau în jurul meu, şi care, parcă zi de zi, se complăceau în a repeta o activitate sau alta.
    Mai târziu, a venit şi vremea în care priveam, cu ochii mici şi fruntea încruntată, o posibilă siestă repetitivă ivită undeva în cotidian. Parcă îmi insufla o oarecare pierdere de timp, un fel de reticenţă cognitivă la nou şi o plăcută, sau nu tocmai benefică, lentoare comportamentală.
      A venit şi vremea când, pe nesimţite şi fără un efert conştient, merg în fiecare săptămână la chioşcul de ziare după Dilema Veche, când în fiecare dimineaţă îmi servesc cafeaua şi articolul din Lumea în drum spre muncă şi lista ar putea continua... Însă nu am ajuns la performanţa vecinului meu pe care-l priveam în iarnă şi-l mai privesc şi acum, în balconul apartamentului său, în fiecare zi, negreşit, indiferent de vreme sau temperatură, citeşte ziarul şi îşi serveşte cafeaua. Nu, nu e un bătrânel ajuns la pensie, e chiar un bărbat tânăr, activ, care savurează Libertarea şi Gazata Sportului atât la -10 grade Celsius cît ţi la 24 de grade Celsius. Diferenţa întrea atitudinea mea faţă de plăcerile personale şi modul în care el se raportează la ale lui constă în devotarea şi consecvenţa nestăvilită.

Conştientizez cu plăcere că acum savurez tabieturile personale dar nu aş plăti un preţ prea ridicat pentru a mi le sadisface.

Handbal: Steaua-Granollers

M-am uitat, în seara aceasta, la meciul de handbal dintre Steaua şi Granollers(Spania). Frumos meci dar încă mă întreb unde se formează, şcolarizează, perfecţionează sau de unde culeg noţiunile elementare de vocabular asemenea comentatori? Printre multiplele exteriorizări verbale aş aminti:

şutul ăsta e dat draqului, bravo- bravo, aucii,aiiii, ohoho, o, auălei, ai, nuuuu,văleu, ti-am zis că o sa facă un meci mare, ti-am zis!, ai.. să-mi bag piciorul, băieţii se mişcă entuziasmant, killer-ul la aruncările de 7m, p…a m..i, Doamne ajută, a făcut o pătrundere de nu-l oprea nici Poliţia.

Pe lângă cele amintite, repetarea abuzivă a cuvântului bravo a smuls zâmbete dar şi iritare: bravo, bravo la toate golurile echipei române, la fiecare recuperare inocentă a mingii, la orice fază de atac a Stelei .Am râs… cu gust amar. Mi-a plăcut jocul băieţilor însă m-a uimit negativ comentariul oferit de cei doi învestiţi cu treaba aceasta.

Ajutaţi mai mult sau mai puţin de arbitrii maghiari, cu un joc bun şi un psihic pe măsură, steliştii au finalizat favorabil 32 la 28. Baftă în re-tur!


P S: nu orice fotbalist poate deveni comentator de handbal.

Azi, expoziţie canină la Cora

frumos exemplarul, aşa e?

La mulţi ani mie!

Duminica Floriilor... o zi fără soare dar cu multă căldură sufletească, o zi fără prea multe grade dar cu splendide clipe petrecute alături de cei dragi...


La mulţi ani mie şi tuturor Floriilor! 

Bârfa!

Pe drumul către Faleros, un bărbat se plictiseşte; zăreşte pe altul care merge în faţa lui; îl ajunge din urmă şi îi cere să îi povestească banchetul dat de Agathon. Astfel se naşte teoria dragostei: dintr-o întâmplare, dintr-o plictiseală, dintr-o nevoie de a vorbi, sau, dacă vreţi, dintr-o bârfă de trei kilometri. Aristodemus a participat la celebrul Banchet, îl povesteşte lui Apollodor , care, pe drum către Faleros, îl povesteşte lui Glaucon(bărbat, zice-se, fără nicio cultură filosofică) şi în tot acest timp, prin intermediul cărţii, ei ni-l povestesc nouă, care mai vorbim despre el şi astăzi. Banchetul nu este deci doar o conversaţie(noi vorbim despre ceva), ci mai ales o bârfă(noi vorbim între noi despre alţii).

Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit, Roland BARTHES

De ce ?

De ce nu putem aranja lucrurile în propria viaţa precum cărţile în rafturile bibliotecii personale?

M-am săturat de miile de km parcurse la volan pe drumurile româneşti(nu pot fi numite şosele...).Mă plictisesc agenţii de circulaţie ce au pretenţia a-şi face treaba şi care se amuză în grup când văd o femeie la volan. Sunt sictirită de a nu găsi presa la insignifiantele(ca număr) chioşcuri de ziare. Nu mai vreau să savurez aroma patului gol. Nici cafeaua solitară din fiecare dimineaţă nu mă mai mulţumeşte. Şi lista ar putea continua la nesfârşit...dar mă opresc aici.

Contribuabilul ideal fumeaza, bea alcool si moare tanar -studiu finlandez

articol menţionat de adrian ciubotaru pe blog-ul său şi liber la lectură pe http://www.hotnews.ro/

Bugetari suntem, alcool servim (regulat), ţigări fumăm(în fiecare oră a fiecărei zile), muncim în orice zi, murim înainte de pensie şi ne încadrăm triumfători în categoria contribuabilului ideal.

Cheile Turzii

şi zăpada a fugit de ..comportamentul nostru distructiv

E şi asta o metodă de socializare ...

Cu o zi în urmă am trimis un mail prin care solicitam unei persoane detalii despre produsele comercializate. La mail-ul cu pricina am primit următorul răspuns :

Buna ziua ! Numele meu este L**** P***.
Deocamdata nu am aparat de fotografiat. Incerc sa fac rost.
Eu va dau totusi adresa si puteti veni sa le vedeti. Starea lor e foarte buna. Sunt aduse din Germania si Austria - diferite marimi. Eu cred ca va gasiti intre ele o marime pe potriva
si pretul este 100 RON / pereche asa cum am specificat in anunt. Eu zic ca e un pret rezonabil avand in vedere calitatea lor. Sunt sigur ca veti fi multumita de alegerea facuta.
V-am atasat o poza cu mine sa vedeti cine e pers.care detine schiurile.

Eu sunt din T**** - M****, Str.*****,nr.**,bl.*,sc.*,ap.5* sau putem vorbi pe YAHOO-Msg. inainte de a veni. Cum doriti.

ID: l********l Tel: 07** - ***.1** sau 07**-***.***



P.S. : nu am poze cu produsele dar o poză cu mine cred că e bine venită, nu?