Erori ale ...universului

Poate că vin dintr-o altă lume sau poate că sunt depăşită de evoluţia comportamentului uman contemporan şi nu-l mai pot înţelege.

Curs...miercuri..9 si ceva a.m. .birocraţie...sistem precar ce impune limite şi rigori (...abia au trecut câteva zile de la momentul în care mi-am exteriorizat verbal o atitudine plângăcioasă faţă de modul în care ne dăm silinţa a înţelege funcţionalitatea normelor şi valorilor vehiculate!!!)

Curs..obligativitatea prezenţei cel puţin fizice. Impropriu spus curs. Lector. Bărbat...sau cel puţin aparent bărbat. 10 cursanţi în grupă. Toţi îşi ocupa timpul cu câte ceva (altceva decat acel "ceva" pretins de context)...eu...eu citesc...beletristică...Încerc să îmi dezvolt atenţia distributivă (altceva mai bun nu e de făcut). Nu văd în mine un factor distructiv..citesc...abia respir...prezenţa mea e insesizabilă...dar cel ce se pretinde a fi lector se împiedică din nou în mine...nu e primit ce îşi dorea de la mine: privirea, atenţia...posibile comentarii..centrarea mea pe ..el.
... am devenit un tradafir cu mii de ţepi enormi în care comportamentul afectiv masculin al domnului trecut de vârsta marilor crize sentimentale pare a-şi rupe în mod repetat îmbrăcămintea.
Atitudine disriminatorie...hărţuire....sau cum vrei a spune ...
Dacă stau bine să mă gândesc e o...manifestare a prototipului frustratului gelos :
...nu primeşte atenţie...agaţă într-un spin ...
...nu simte pivirea cerşită....agaţă în alt spin ...
...nu reuşeşte să monteze o conversaţie...alt spin...
Îşi sfâşie hainele devenind însâgerat şi...dur. Apăsat de panică şi amintindu-şi superioritatea poziţiei sale socio-profesionale (lector .. :) ) îşi schimbă atitudinea ... devine penibil ...şi dur...sub priviri curioase de cursanţi....

Lipsă ...frustrare...comportament deviant...discriminare....hărţuire....

...

Mi-am dat seama că, printre altele.... există două categorii de oameni: unii care îşi trăiesc viaţa aşa cum simt ei că trebuie să o facă şi alţii...care trăiesc din ...experienţele altora.
Mulţi dintre noi trăim între limitele morale ale socialului contemporan fară să ne întrebăm dacă e ceva dincolo de ele. Puţini însă reuşim să conştientizăm existenţa acestor limite şi un număr şi mai redus din specia cu pricina caută să vadă ce e dincolo de ele. Ne-am întrebat vreodată câte dintre aceste norme...valori sociale sau morale contribuie eficient la armonizarea relaţiilor din cadrul reţelelor sociale şi câte nu? Sau câte din ele generează frustrări şi deseori complexe?


E oare chiar atât de plăcut să trăieşti prin vorbele altora?

responsabilitate.....

Ne naştem şi ...brusc...devenim responsabili. R e s p o n s a b i l i pentru senzaţiile de bucurie sau tristeţe ale părinţilor noştri. Respirăm sau nu, suntem direct răspunzători pentru trăirile celor care ne-au dat viaţă.
Responsabilitatea, obligaţia de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta şi suporta consecinţele; răspundere. Dificil de conştientizat şi mai apoi de acceptat implicaţiile reponsabilităţii...greu concept dar căsătorit cu realitatea.
Ajunsă într-un moment oarecare al existenţei mele, îmi dau seama că această răspundere, mai mult sau mai puţin conştientă, m-a urmărit întreaga viaţă: din cel dintâi moment până în prezenta clipă. Mai întâi mi-a fost încredinţaţă viaţa unui peşte, mai apoi cheia imensei uşi de la intrare, valoarea învăţăturilor primite şi ... cred că apogeul a coincis cu...responsabilitatea opţiunii în domeniul educaţiei.
O simplă privire asupra responsabilităţii m-a făcut să simt două dintre feţele acesteia : una îndreptată spre propria persoană şi una îndreptată spre cei din jur. Dacă stai să te gândeşti... printr-un simplu gest, o banală sugestie, un cuvânt sau o frază, o opinie personală sau un adevăr obiectiv, poţi schimba traiectoria unui posibil destin.
Câţi dintre noi se gândesc la infleunţa pe care o au asupra celor din jur ?




cine ne credem să dăm sfaturi celor dn jur ?

Nabokov....memorii...

... bunul simţ ne spune că existenţa noastră este doar o crăpătură de lumină între două eternităţi de întuneric. Deşi cele două sunt gemene, identice, omul, de regulă, priveşte cu mai mult calm abisul prenatal decât cel spre care se îndreaptă.