Oameni...

oameni...E un segment relevant al existenţei.. firesc.. inevitabil ..plăcut...surâzător, compromiţător şi totuşi atât de important. Sunt seri în care mă gândesc la cei pe care i-am întâlnit sau la cei ce se vor ivi în ziua următoare. Suntem atât de diferiţi şi totuşi avem o multitudine de lucruri în comun. Mă întreb uneori dacă toate femeile se nasc cu dorinţa de a fi în centru atenţie..sau dacă barbaţilor le place să li se spună (adesea) că au dreptate .
Conformism determinat social sau dorinţă de integrare socială? de ce vrem să ne încadrăm şi noi în limitele impuse de cei din jur ? de ce nu putem fi noi şi atât? de ce vrem să facem pe plac? dacă ajungem în final să nu ne mai placă ceea ce a rezultat în urma tranformărilor mai mult sau mai puţin conştiente? Putem ajunge vreodată să conştientizăm ceea ce suntem cu adevărat? dar ceea ce vrem de la noi ...sau de la cei din jurul nostru ?

Suntem prea ocupaţi ...

Suntem prea ocupaţi să realizăm că NOI suntem cei care NE trăim PROPRIA viaţă..Suntem atât de prinşi în cotidian încât nu avem timp să vedem mişcă în jurul nostru. Neglijăm persoanele dragi, uitam să mai zâmbim, ne trezim izolaţi în mijlocul socialului,ne pierdem simţul estetic, plăcerea pentru lectură e limitată la rasfoirea din click a unor ziare..şi multe altele...iar dacă Dumnezeu ne atrage atenţia că e şi el prin zonă, ajungem să rubufnim sau... poate chiar mai rău.
Sunt poate vorbe reci dar au în spate re-trăiri semnificative...

fascinanta lume a Chitilei...

da. tot eu... tot aici. Chitila. Vreau ciocolată. Nimic mai simplu. Fără pretenţii. O tablă comună de ciocolată. Strada principală, Chitila. Magazin de pompe funebre. Zăresc un raft cu ciocolată. Intru. Cumpăr o ciocolată din magazinul de pompe funebre.
da.