Bărbaţii trăiesc cu iluzia că ei au inventat mersul pe jos şi nu numai…

Începusem a spera cu ceva vreme în urmă, că odată cu trecerea timpului şi cu îmbogăţirea materialului genetic re-transmis din generaţie în generaţie, masculii vor reuşi a se adapta la cerinţele impuse de con-vieţuirea cu noi, frumoasele isteţe blonde.


Se ştie că în vremuri (de mult!) apuse, accesul femeilor la cultură, educaţie, viaţă socială şi economică era clar şi cu stricteţe limitat. Cu toate eforturile de a menţine societatea patriarhală, bărbaţii au fost nevoiţi a ceda teren, lăsând o portiţă de intrare şi pentru a lor consoarte în viaţa publică. Până aici aproape nicio problema; au înghiţit mai mult s-au mai puţin ideea, au digerat-o şi nu prea, însă NOI, dând din coate(şi adaptându-ne inteligent), am re-cuperat teren ajungând pe poziţii socio-profesionale similare. Ajunse aici, s-au iscat valuri iar confortul superiorităţii profesionale, mândria puterii personale, orgoliul masculin netezit la extrem şi unicitatea puterii au fost seismic gâdilate. Le face o deosebită plăcere a privi, se simt măguliţi de atenţia primită, zâmbesc pentru că ne au în preajmă, însă nu vor a înţelege că şi noi avem capacitatea de a face ceea ce fac ei şi în plus de asta, dăm naştere şi unor copii!

gabriela_isteata@yahoo.com

Dat fiind faptul că sunt isteaţă, blondă şi mă simt extraordinar de bine cu mine, mi-am schimbat mailul. Vă mulţumesc pt non-reticenţa la schimbare şi vă rog fără prea mult stress pe noua mea căsuţă poştală virtuală:
gabriela_isteata@yahoo.com

PS: e doar pt prieteni!!!!!!

Fiecare azi va avea şi zâmbetele neglijate ieri !

             E atitudine iar atitudinea e parte a propriei personalităţi.

    Trebuie să ne fie bine !
Vrem să simţim confort în compania noastră însă ne pre-ocupăm prea puţin de aceasta. Ne trezim, ne auto-furajăm, muncim, socializăm involuntar, dormim şi o luăm de la capăt zi de zi(cu mici excepţii). Avem pretenţii mari dar depunem un minim sau in-existent efort. Suntem noi şi e suficient(în mintea noastră) pentru ca zimţii rotiţelor cotidiene să armonizeze cu trecerea timpului. Clipele trec, anii se scug şi ne simţim istoviţi şi goi. Oare de ce ? 

Poate e vremea să facem şi noi câte ceva...

          E timpul să zâmbim şi noi mai des, să ne trezim fericiţi că ne-a fost dăruită o nouă zi, să fim mai buni, mai toleranţi, mai receptivi la nevoile semenilor. Un imbold cultural minţii fiecăruia dintre noi, o emoţie pozitivă, o privire caldă, o atingere afectoasă şi rotiţele ar armoniza melodios. 

E timpul pentru recunoştinţă, afecţiune, credinţă şi pozitivism!

pre-luare...

preluat de pe:  http://www.dumitrescudan.ro/

!

… ziua a început   la  orele  5  a. m. pentru mine … Odată cu păşitul afară pe uşă, mi s-a creionat şi ulterior inoculat o strajnică idee: noi suntem de vină. Da! E foarte clar! Noi suntem de vină pentru că vecinu’ are chef să declare un loc public ca fiind locul său de parcare(fără nici un un motiv, doar pt că EL, vecinul, aşa vrea) şi, ca urmare a voluntarei sale posesii, să ne ridice ştergătoarele de la maşină de câte ori al el chef. Tot noi suntem de vină pentru faptul că domnu’ cu Golf de maramureş are dispoziţie de a moţăi, la prima oră în automobilul personal, în plină circulaţie a Clujului. Şi pentru taximetristul ce se opreşte fără a semnaliza în niciun fel acţiunea sa, tot noi suntem vinovaţi. E de înţeles, că vina e tot a noastră şi pentru colega de muncă dusă de valul val şi ajunsă în prag de pensionare fără a avea habar de ceea ce ar fi trebuit să facă o viaţă întreagă, la locul ei de muncă.

Exact: noi tolerăm, încurajăm prin indiferenţă, trăim în societatea lui: las că mere şi aşa. E bine de ştiut: tot noi suntem de vină!

P S: o fi ora 5 mult prea tânără pentru  trezirea mea ?

Împlinirea personală prin întâlnirea creştinismului

Azi am avut plăcerea să iau parte la o conferinţă a unui creştin ortodox: Klaus Kenneth.Născut în Cehoslovacia în 1945, parcurge un drum anevoios spre creştinism.Copilăria zdruncinată, înnegrită de abuzul sexual al unui preot romano-catolic îi trezeşte un sentiment de ură  pentru creştinism. Cunoaşterea vieţii din închisoare, a drogurilor şi a mrejelor muzicii rock, trecerea prin islamism, ocultism, vrăjitorie, hinduism, budism şi yoga au fost alte câteva etape din călătoria sa spre creştinism. Experienţele nenumărate, viaţa uneori la limită, l-au făcut pe Klaus Kenneth un militant al creştinismului.

Revenind la conferinţa de azi, vreau să remarc câteva gânduri deschise şi sincere ce m-au făcut să arunc o privire mai atentă asupra atitudinii mele de creştin. Klaus Kenneth remarca azi că Dumnezeu nu agreează omul călduţ ci preferă atitudinea fierbinte sau rece a creştinului. Alegerea unui drum, stăruinţa şi dăruirea în şi spre acea direcţie, constituie câteva elemente de bază ale reuşitei. De asemenea, conştientizarea problemelor existente la nivelul fiecăruia dintre noi şi o mai pronunţată capacitatea de a concentra  atenţia la rugăciune sunt indispensabile unui practician în creştinism.
Un concept tot azi vehiculat, acela de sinucidere spirituală m-a trimis cu gândul la atitudinea generaţiilor tinere faţă de valorile vehiculate azi de biserica ortodoxă. Prin ceea ce educăm în noi şi în jurul nostru, prin dragostea şi dedicarea faţă de aproapele nostru şi eliminarea egocentrismului specific atâtor alte religii, putem reduce rata sinuciderilor mai sus amintite. Ne trebuie doar dragoste, dorinţă, un dram de curaj şi multă credinţă în Dumnezeu.

P. S.: "Abia când suntem doi putem fi cu adevărat unul"- Klaus Kenneth : uitasem de afirmaţia aceasta; dar mi-a plăcut nespus.

ceva mai mult despre Klaus Kenneth: http://stiri.ortodoxe.org/site-uri-personale/klaus-kenneth-la-cluj-%E2%80%93-video-inedi