„Am învăţat multe din cărţi dar am învăţat totul de la câţiva oameni”. E una dintre ideile foarte dragi mie; nu-mi aparţine dar am interiorizat-o cu mare drag.
Sunt oameni care ne marchează clipe, zile, ani din viaţă sau poate chiar existenţa. Sunt oameni cărora le datorăm un „mulţumesc”, alţii cărora le datorăm însăşi sensul de a păşi spre mântuire. Recunoştinţa purtată de fiecare din noi, e o dovadă grăitoare a plăsmuirii omului „după chip şi asemănare” ca fiinţă afectivă, dând, totodată, neglijenţei ipoteza provenienţei omului din maimuţă.
Un astfel de om, foarte drag sufletului meu, îşi exprima printre lacrimi imensul regret în faţa nestăvilitului avânt de a ne vinde glia strămoşească. Lipsa unei educaţii în acest sens, nevoinţele ţăranului contemporan şi nu numai ale sale, permisivitatea legislativă, pe scurt, indiferenţă faţă de soarta pământului pentru care strămoşii noştri au plătit cu preţ de viaţă. Primării care oferă spre concesionare sute de hectare de pământ pe preţuri derizorii, oameni care îşi vând moşiile pe 40 de euro hectarul sau chiar mai puţin, sute de cetăţeni străini cu titluri de proprietate pe pământ românesc. Curând vom plăti simbrie altor neamuri pentru pământul românesc. Câţi dintre noi mai avem fărâme de patriotism în suflete? Ne amintim oare de vieţile celor jertfiţi pentru ceea ce noi vindem fără să ne pese?
E trist! Grav! Şi totuşi… nu vrem să ne dăm seama.
