Starea de rău sau indispoziţie pare a fi capabilă de a te re-defini ca individ. Ajuns într-o conştientă singurătate datorată, în principal, unui context spaţial(promixitate teritorială definită de maghiarii din România) redescoperi bucurii simple şi nevoia acută de echilibru. Conştientizezi că eşti muritor, te simţi comun, te regăseşti în muzici aşa-zis comerciale . Taci..nu mai scri nimic..nu simţi nevoia să împarţi cu nimeni starea ta.
Dar e dureros...îţi dai seama că tăcerea e cea care te doare; mult prea dureroasă însă.. ca orice rană, uşor, încet, se vindecă.
Dumnezeu ne-a dăruit uitarea. Deşi uneori negăm, capacitatea de a uita e o virtute. Aruncăm ne-plăcerile în recicle bin-ul memoriei, ne ridicăm scuturându-ne de praf, zâmbim încrezători şi păşim spre înainte.
