Încerc să-mi însuşesc fiecare critică primită, implicit îmi recunosc aciditatea din postarea anterioară(mă alătur bipezilor şi, asemeni lor, nu m-am născut perfectă ci perfectibilă).Mărturisesc o strădanie conştientă spre toleranţă şi atenţie selectivă îndreptată spre fâşiile pozitive ale semenilor mei.
Sunt recunoscătoare pentru ceea ce întâlnesc în fiecare zi!
9 decembrie 2010
7 decembrie 2010
O UNICĂ viaţă ne-a fost dăruită, din prea multă dragoste ... De DUMNEZEU!
Am convingerea că sunt prea puţini cei interesaţi de ceea ce li se întâmplă semenilor; implicit, e o certitudine pasivitatea de care dau oamenii dovadă în raport cu propria persoană. Simt însă nevoia să aşez sub taste un strigăt disperat de indignare şi dispreţ. E prea complexă şi nu îşi are sensul istorisirea întregii „şarade” dar poate merită reflecţia asupra unei singure frânturi.
Ni s-a dăruit dragoste maternă încă de la naştere. Am fost trimişi pe această lume pentru a reflecta asupra scopului nostru aici… şi nu numai. Păşim zi de zi printre alţii ca noi. Îi vedem, simţim şi respirăm alături de ei, existăm şi datorită lor. Sunt asemeni nouă, fiinţe afective dornice de a atinge scopul suprem al existenţei, conştiente de premisele implicite concluziei finale dezirabile. Şi cu toate acestea, unii dintre noi, se împiedică, se agaţă din necugetare şi cu mândrie isterică de mizeriile judiciare ce le-ar putea facilita cârpirea unei false imagini din faşă perimată. Însă e mult noroi în jurul lor; mizerie şi putreziciuni; ură şi defăimare; scârbă şi greaţă. Se avântă cu toată puterea în mijlocul mocirlei; tipă, urlă, se prind cu disperare de cei din jur. Îşi vând şi ultima fărâmă de suflet pentru a putea izbândi. Doar că în toată amplitudinea acţiunilor întreprinse uită un mic dar vital detaliu: un om cu un vis nu poate fi distrus NICIODATĂ! Sâc!
1 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)