Împiedicându-mă azi de o realitate cotidiană, mi-am dat seama, în naivitatea mea, că nu există un suport reglementat şi normat, în vigoare, pentru bunul simţ. Înclin să cred că dacă, în a noastră societate, atitudinile şi comportamentele implicite bunului simţ ar fi aşezate între limite stipulate şi constrângeri rigid stabilite, am respira mai uşor, am zâmbi mai mult, am clipi mai rar şi ne-am bucura mai mult.
O amendă generoasă pentru un pahar murdar oferit de chelner într-un restaurant, o reţinere din salar pentru lipsa de amabilitate sau o lună de detenţie pentru încălcarea intimităţii personale ne-ar oliga să devenim mai buni. Mi se întăreşte convingerea că, azi, e natural "să simţi" nevoia de a face un lucru sau altu doar sub impulsul obligativităţii.
