Se întâmplă uneori să preluăm idei sau gânduri ale unora sau altora. Le împărtăşim pentru că poate suntem într-o situaţie similară cu a lor, poate pentru că ne plac sau poate pentru că pur şi simplu le credem a fi reale. Asta s-a întâmplat cu ceea ce am găsit pe blogul lui Adrian Ciubotaru: cred că e pur şi simplu real.
„A vorbi de rău foștii prieteni, fostele iubite sau iubiți este unul dintre lucrurile cele mai dezagreabile trăsături umane din două motive. În primul rând, presupune lipsa de respect față de o persoană cu care am interacționat într-o anumită perioadă de timp, iar în al doilea rând presupune o lipsă de respect față de persoana prezentă care este martorul unei tirade despre un terț pe care îl cunoaște sau nu.(…). Când cineva vorbește de rău pe cineva, pe lângă faptul că această situație trădează lipsa sa de inteligență de vreme ce s-a lăsat înșelat de cineva pe care acum în desconsideră, ne face să ne gândim că și noi înșine putem fi în postura mai puțin doriță a celui vorbit de rău.”- Părerea lui Adrian Ciubotaru preluată de pe: http://www.adrianciubotaru.ro.
Un alt element sensibil la nivelul acestor relaţii interpersonale e constituit de discuţiile ce au ca subiect punctele sensibile nerecunoscute personal ale interlocutorului. E foarte greu să accepţi că eşti aşa cum eşti, dacă înainte de a te obişnui tu cu tine, îţi scoate în evidenţă anumite trăsături, printr-o discuţie, unul dintre cei din jurul tău.
Nicolae Steinhardt spunea: „Omul înghite şi el să-i spui multe de la obraz, dar se cutremură când dai peste ceea ce englezii numesc cadavrul din dulap şi începi a dezvălui ce singur nu îndrăzneşte a-şi mărturisi.”
Se pare a nu fi constructive toate discuţiile cu şi despre el, cel de lângă noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu