Somn uşor!

Ne educăm copiii...

Fapt divers: Oraşul natal...seară..terasa unui local cu pretenţii..O doamnă împreună cu un copil coboară dintr-o maşină fiţoasă. Se aşază pe terasă împreună cu odrasla ei de aproximativ 3 anişori. Doamna serveşte un suc şi se întreţine cu un domn...copilul se joacă...Trece un timp..şi încă un timp...copilul se plictiseşte...se apropie de a sa mamă şi o roagă să îl ea în braţe(ora 10:20 pm). Replica plină de dragoste părintească a celei care i-a dăruit viaţă :
Nu vezi că sunt cu ţigara în mână şi nu te pot lua acum în braţe)?

Nu sunt răutăcioasă, cel puţin nu mă consider, dar cu ce scop dăm unei fiinţe dreptul la viaţă dacă nu reuşim să îi oferimm o fărâmă de atenţia şi un gram de afecţiune?


Aşa se pare că e societatea..şi lumea încearcă din răsputeri să se adapteze..
Copiii se nasc...cresc în fum de ţigară şi în miros de alcool...învaţă din fragedă vârstă să cumpere alcool şi tutun...şi nu numai...

Iar noi...cei ce avem pretenţia că ştim să educăm suntem cei care le oferim şansa de a se dezvolta armonios într-un mediu ..conform cu ceea noi înţelegem prin aliniere la standardele societăţii contemporane.

...

Am întâlnit oamani faini în ultima vreme...oamneni cu ambiţii, cogniţii şi trăiri sănătoase. Îmi era dor de aşa ceva.

Da! Multă energie pozitivă adunată într-un timp scurt.

Noi!

Ca ne iubim - si-o stie lumea toata -
E-adevarat;
Dar cat ne vom iubi
Nici noi nu stim,
Nici lumea nu va sti ...
Si nu va sti-o, poate, niciodata ...



Pe-acelasi drum,
Mânati de-acelasi îndemn nefast al nazuintii,
De-aceleasi neîntelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelasi drum
Pe unde ieri trecura poate,
Strabunii nostri
Si parintii,
Pe unde, unii dupa altii, drumetii trec de mii de ani,

Noi -
Carora ni-i dat sa ducem enigma vietii mai departe
Si doliul vremilor apuse,
Si-al idealurilor scrum -
Pe-acelasi drum
Vom trece mâine cersind din titerele sparte
La umbra zidurilor mute
Si-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Si-n calea noastra întâlni-vom
Pe cei batrâni ramasi în urma -
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrami
Cum le luam-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figura cum suferintele le curma
În suflet sfintele avânturi
Si-n gura caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Si-n calarea noastra întâlni-vom -
O!... câte nu poti sa-ntâlnesti
Când drumu-i lung
Si nesfârsita e nazuinta ce te mâna
Tot mai departe
Si te poarta,
Ca pe un orb tinut de mâna,
Spre-ntrezarite-Aureole -
Nimicuri scumpe pamântesti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Si mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodata-n drum,
Înspaimântati ca-n urma noastra
Zari-vom pe-altii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Si râd ca nu-i putem opri...

Da...
Va veni si ziua-n care vom obosi,
Si va veni
Un timp în care-al nazuintii si-al aiurarilor parfum
Ne va parea miros de smirna,
Iar cântul titerelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La capatâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaste...

Si-atunci, privind un urma lor -
Ca cei ce n-au nimic sa-si spuna
Când nu-si pot spune tot ce vor -



(Minulescu...Romanţa fără muzică, Romanţa noastră)

P.S.: pt cine are preteţia că mă ştie

Acelaşi Odorhei