!

Consideraţie, respect, dragoste de semeni, înţelegere şi dăruire, dram de umanitate…

Ziua de azi mi-a arătat cealaltă faţă a veteranilor de război. Dacă, în alte repetate momente, eram înfiorată de posibilitatea expunerii unui discurs a unui veteran de război, în cadrul unor reuniuni sau manifestaţii, astăzi, am fost impresionată, pot spune chiar trezită din monotonia sedentarismului afectiv.

Dat fiind faptul că mâine se va sărbători Ziua Veteranului Român, au fost organizate manifestări dedicate sărbătoriţilor printre care şi un Simpozion. Nimic monden. Discursuri, omagii, expoziţie, doine şi cam atât. Însă, printre toate vorbele adunate şi rostite de oficiali, mi-a năpădit mintea şi sufletul o expunere centrată pe adevărata luptă de supravieţuire de după realul război. Spatele unui om ce a croit un destin al unui popor este puternic susţinut de o impertinentă legislaţie, de o atitudine glaciară a socialului românesc, o moralitate ireproşabilă a aparatului de conducere al statului precum şi de o pânză prăfuită aşternută peste oameni ce au sacrificat destine. În ziua de 30 a lunii a patra a anului 2011 de la naşterea Mântuitorului, un veteran de război îşi roagă, cerşind o coajă de pâine sau un medicament compensat, nobila moarte.

 

P S : La mulţi ani FERICIŢI veteranilor! 

E timpul...!

    Ultima  vreme a fost împresurată cu multe lucruri minunate şi oameni speciali. Timpul petrecut în preajma(nu obligatoriu din punct de vedere al proximităţii spaţiale) unor minţi şi suflete speciale dau sens existenţei personale. 

     Am simţit, în repetate rânduri, că e momentul să mă bucur şi eu de viaţa dăruită; dacă alţii nu valorifică oportunitatea vizitei lor pe Pământ, eu de ce aş fi ca ei?  Fiecare întrezărire a dimineţii printre pleoapele adormite, guriţele de cafea aromată, cerealele cu măr(o reţetă specială învăţată de la un novice extraordinar: Mihai-Radu - aproape 8 luni de viaţă), un zâmbet, un gând sincer şi plin de afecţiune, o margaretă, o bucată de verde, o prietenie trezită din aţipire, locuri noi, oraşe sobre sau vesele, experienţe diferite, timp cu mine…şi cu ceilalţi, memorialistică savuroasă şi plină de spiritualitate... aş avea motiv să trec pe lângă toate astea?

Ei…ba bine că da… după cum spuneam, în urmă cu o zi: a venit timpul ca lucrurile mici să ne dea bucurii MARI!