Glumiţă:
viermele fiu: tati, tati, tati, viermii ca noi trăiesc în mere? vieţuiesc acolo?
viermele tată: da, dragul meu fiu.
viermele fiu: tati, tati, tati, viermii ca noi trăiesc în căpşune? vieţuiesc acolo?
viermele tată: da, dragul meu fiu.
viermele fiu: tati, tati, tati, viermii ca noi trăiesc în cireşe? vieţuiesc acolo?
viermele tată: da, dragul meu fiu.
viermele fiu: dacă viermii trăiesc în asemenea bunăteţi. noi ce mai vieţuim în rahat?
adaptare după Nick
27 iulie 2010
24 iulie 2010
14 iulie 2010
Alegere personală: preot sau psiholog ?
Ascultând, la recomandarea unui Prieten, una dintre conferinţele lui Klaus Kenneth mi-am dat seama(sau cel puţin aşa am impresia) de anumite posibile implicaţii ale tratării unuei probleme de ordin personal prin intermediul preotului sau a psihologului.
De multe ori în efemeritatea mea, m-am gândit la opţiunea de a apela la preot sau psiholog, confruntată fiind cu o problemă personală(depresie, sentiment de singuratete, nesiguranţă, dezamăgire, etc. Pasionată de psihologie, aveam multiple argumente în a cere ajutorul unui pshiholog în detrimentul sfaturilor unui duhovnic.
Ascultandu-l pe Klaus Kenneth, mi-am dat seama de importanţa abordării problemelor…sau mai exact de importanţa atitudinilor pe care le avem fata de problemele noastre. Dacă reuşim să ne dăm seama de natura problemei vom conştientiza şi modalitatea de abordare şi de rezolvare a acesteia. Dacă vom accepta drept cauză a problemelor noastre reprezentarea afectivă a acestora, vom realiza care e diferenţa între a consulta un psiholog sau un preot. Dată fiind construcţia profesională a psihologului, el va tinde, în permanenţă, spre a trata raţional afecţiunile diagnosticate. La polul opus, preotul este cel care îşi croieşte drum spre inima crestinului. Sensibil la problemele de natură afectivă ale credinciosului, acesta, încercă să înţeleaga cauza si implicatiile disfunctionalitatilor existente. Printre altele, omul se naşte afectiv iar evoluţia temporală a sa îi oferă şansa de a deveni raţional. Implicit e mai facil şi constructiv să te raportezi la o problemă din punct de vedere afectiv decât să încerci să trezeşti un ipotetic raţional adormit.
De multe ori în efemeritatea mea, m-am gândit la opţiunea de a apela la preot sau psiholog, confruntată fiind cu o problemă personală(depresie, sentiment de singuratete, nesiguranţă, dezamăgire, etc. Pasionată de psihologie, aveam multiple argumente în a cere ajutorul unui pshiholog în detrimentul sfaturilor unui duhovnic.
Ascultandu-l pe Klaus Kenneth, mi-am dat seama de importanţa abordării problemelor…sau mai exact de importanţa atitudinilor pe care le avem fata de problemele noastre. Dacă reuşim să ne dăm seama de natura problemei vom conştientiza şi modalitatea de abordare şi de rezolvare a acesteia. Dacă vom accepta drept cauză a problemelor noastre reprezentarea afectivă a acestora, vom realiza care e diferenţa între a consulta un psiholog sau un preot. Dată fiind construcţia profesională a psihologului, el va tinde, în permanenţă, spre a trata raţional afecţiunile diagnosticate. La polul opus, preotul este cel care îşi croieşte drum spre inima crestinului. Sensibil la problemele de natură afectivă ale credinciosului, acesta, încercă să înţeleaga cauza si implicatiile disfunctionalitatilor existente. Printre altele, omul se naşte afectiv iar evoluţia temporală a sa îi oferă şansa de a deveni raţional. Implicit e mai facil şi constructiv să te raportezi la o problemă din punct de vedere afectiv decât să încerci să trezeşti un ipotetic raţional adormit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)