Lumea este un teatru pe a cãrei scenã fiecare joacã un rol ce i-a fost
hãrãzit şi apoi dispare dupã cortina morţii ... Shakespeare.
Mă uit la mine. Rar se întâmplă să am curajul să fac asta. Îmi dau seama că îmi e bine cu mine. Nu am puterea de a mă înţelege în totalitate..dar nu mă plâng : îmi e bine cu mine. Mă uit, involuntar şi fără un scop precis, la cei de lângă mine. Câţi dintre noi reuşim să ne dă seama de diferenţele pregnante dintre ceea ce suntem,ceea ce vrem să fim şi ceea ce vrem ca cei din jur să înţeleagă din ceea ce suntem sau vrem să fim?
Sunt momente când vrem ca cei din jur să ne înţeleagă aşa cum suntem cu adevărat. Sunt clipe când ne dorim ca cel de lângă noi să ne simpatizeze sau să aprecieze ceea ce vede ..şi atunci încercăm să afişăm ceea ce vrea cel de lângă noi să vadă.
De ce ne străduim să afişăm atâtea măşti când viaţa e defapt una, noi suntem noi şi cei din jurul nostru au zilnic aceeaşi identitate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu