„Facem prea mult teatru pentru copii şi prea puţin teatru care să le aparţină, în totalitate, copiilor noştri.”
Plimbându-mă printre rândurile şi ideile acestor articole m-a cuprins nostalgia copilăriei şi, odată cu ea, regretul că odraslele personale nu vor beneficia de gustul unei copilării de rit vechi. Poate că sunt puţin conservatoare dar cred cu tărie că jongleriile simple ale copilăriei personale mi-au dozat optimismul juvenil, păstrându-mi viu entuziasmul şi în ziua de azi.
M-a impresionat ideea piesei de teatru Familia Offline(copilăria care iese din Ţara minunilor şi intră în zona de pericol extrem a ţării celor singuri) şi, totodată, faptul că nu şi-a găsit încă locul pe scenele româneşti.
lectura placuta!
"Tara, tara, vrem parinti!” si „La marginile lumii”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu