Noi!

Ca ne iubim - si-o stie lumea toata -
E-adevarat;
Dar cat ne vom iubi
Nici noi nu stim,
Nici lumea nu va sti ...
Si nu va sti-o, poate, niciodata ...



Pe-acelasi drum,
Mânati de-acelasi îndemn nefast al nazuintii,
De-aceleasi neîntelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelasi drum
Pe unde ieri trecura poate,
Strabunii nostri
Si parintii,
Pe unde, unii dupa altii, drumetii trec de mii de ani,

Noi -
Carora ni-i dat sa ducem enigma vietii mai departe
Si doliul vremilor apuse,
Si-al idealurilor scrum -
Pe-acelasi drum
Vom trece mâine cersind din titerele sparte
La umbra zidurilor mute
Si-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Si-n calea noastra întâlni-vom
Pe cei batrâni ramasi în urma -
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrami
Cum le luam-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figura cum suferintele le curma
În suflet sfintele avânturi
Si-n gura caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Si-n calarea noastra întâlni-vom -
O!... câte nu poti sa-ntâlnesti
Când drumu-i lung
Si nesfârsita e nazuinta ce te mâna
Tot mai departe
Si te poarta,
Ca pe un orb tinut de mâna,
Spre-ntrezarite-Aureole -
Nimicuri scumpe pamântesti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Si mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodata-n drum,
Înspaimântati ca-n urma noastra
Zari-vom pe-altii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Si râd ca nu-i putem opri...

Da...
Va veni si ziua-n care vom obosi,
Si va veni
Un timp în care-al nazuintii si-al aiurarilor parfum
Ne va parea miros de smirna,
Iar cântul titerelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La capatâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaste...

Si-atunci, privind un urma lor -
Ca cei ce n-au nimic sa-si spuna
Când nu-si pot spune tot ce vor -



(Minulescu...Romanţa fără muzică, Romanţa noastră)

P.S.: pt cine are preteţia că mă ştie