Aruncând o vagă privire asupra unei opere a lui Oscar Wilde m-am gândit in-voluntar la sursa(cauza generatoare) necesităţii omului de a primi în mintea şi sufletul său frumosul? Există oare aşa ceva ? De ce are omul nevoie de acest ipotetic frumos ? Are nevoie de aşa ceva sau e un moft contemporan sau..istoric?
FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoşi, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinţe şi părţi ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ♢ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut şi arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeşte admiraţia din punct de vedere moral. ♢ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; aşa cum se cuvine. ♢ Expr. A sta (sau a şedea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi aşa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S.n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus. (http://dexonline.ro/search.php?cuv=frumos)
Ne naştem oare cu dorinţa de a întălni frumosul ? Ne ascuţim simţurile pentru a putea percepe frumosul iar mai apoi a avea o reprezentare a ceea ce înseamnă pentru noi armonia liniilor, formelor, culorilor ?
Părere personală : ne naştem diferit dar având fiecare un sâmbure genetic destinat frumosului. Facem primii paşi în viaţă alături de cei ce ne-au dat dreptul la un crâmpei de lumină...Gângurim, păşim şi zâmbim spre descoperirea frumosului ...Creştem prin dezvoltare...raţionăm ..ne formăm ...şi ajungem să rezonâm armonios la întâlnirea Lui, a frumosului.. Nivelul dezvoltării personale, optimizarea conştietizată a proprilui intelect şi a simţurilor deţinute, întruparea spre perfecţionare multilaterală continuă generează cunoaşterea frumosului...De la perceperea lui sumară, etapizat, până la dorinţa crescândă de cunoaştere a sa şi chiar dependeţa involuntară.
Şi totuşi...putem respira, ingurgita şi chiar procrea fără a simţi vreodată că avem nevoie de frumos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu